Doi neurochirurgi de elita se pregatesc sa realizeze primul transpant de cap uman din lume!!


primul transpant de cap uman din lume
primul transpant de cap uman din lume
Chirurgul chinez Ren Xiaoping  împreună cu neurochirurgul italian Sergio Canavero, se pregătesc să realizeze primul transplant de cap uman din lume!

Chirurgul chinez de la Universitatea Medicală din Harbin unde se pregătește această intervenție revoluționară,a declarat marti la o conferinta de presa ca ceea ce se doreste, este dezvoltarea unui model de operație pentru a permite acestei tehnologii să avanseze.

Medicul chinez a confirmat de altfel că acest tip de operație pe care el o numește „experiment”, s-a realizat deja pe animale, precum câini si pe cadavre umane, intervenție care săptămâna trecută a durat 18 ore.

Xioping a mai relatat că înainte de operația definitivă, rezultatele investigațiilor vor fi publicate în revista Surgical Neurology International, pentru o dezbatere în comunitatea științifică, argumentand în acest sens că „știința nu se teme de polemică”.

De cealalta parte,neurochirugul italian Sergio Canavero a confirmat că primul transplant de cap uman din lume se va realiza în China.

De atfel Canavero se pregateste de peste doi ani in acest sens. La începutul anului 2015, un tanar rus pe nume Valeri Spiridonov s-a oferit voluntar pentru aceasta operatie, acesta suferind de atrofie musculară spinală.

Neurochirurgul italian a declarat totusi ca,beneficiarul primului transplant de cap va fi un pacient chinez iar interventia va avea loc in primavara anului viitor.

„-Va fi prima operație de acest gen din istoria omenirii, avem tehnologia necesară realizării sale”a declarat medicul Canavaro unei publicatii austriace.

Advertisement

„-Operația va avea loc în orașul chinez Harbin, cu ajutorul unei echipe de specialiști chinezi”,a mai adaugat Canvaro.

Neurochirugul italian supranumit si „Dr. Frankestien” recunoscut că a realizat deja primul transplant de cap uman din lume la un cadavru, intervenție care a durat 18 ore, în loc de cele 36 planificate.

Canavero a dezvăluit că transplantul ar putea costa totusi 100 de milioane de dolari și va implica o echipă de zeci de chirurgi și alți specialiști și ca procedura va aproximativ 24 de ore.

În timpul operatiei, beneficiarul și donatorul vor sta în poziția șezând, iar temperatura corpului celui care va primi capul transplantat va fi redusă la starea de hipotermie profundă pentru a-i proteja viața.

 

Credit: Digi24.ro

Comments

Recommended For You.

NASA plateste 18.000 de dolari
NASA plateste 18.000 de dolari Fiind in cautare de voluntari pentru dezvoltarea unui proiect,NASA plateste 18.000 de
Distribuiti si Prietenilor
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

NASA plateste 18.000 de dolari pe saptamana,doar ca sa stai 70 de zile in pat

Back to
All for Joomla All for Webmasters