Detinutii,hrăniţi de doua ori mai bine decât bolnavii din spitalele de stat


bolnavii din spitalele de stat
bolnavii din spitalele de stat
Revoltator! Detinutii,sunt hraniti de doua ori mai bine decat bolnavii din spitalele de stat din Romania!

 O subiect intens mediatizat in ultimul timp a fost cel al hranei pacienţilor internaţi în spitale romanesti de stat,fata de alocatia de hrana a unui detinut in inchisoare.

Norma de hrana a unui pacient dintr-un spital de stat,este în limita a 15 lei, nu e diversificată şi nici concepută în funcţie de nevoile acestuia,pe cand alocaţia de hrană pentu un deţinut este in valoare de 32 de lei.
Din acest motiv, bolnavii din spitalele de stat ajung să primească ceaiul direct din găleţi şi mâncăruri de care abia dacă se pot atinge. Risipa e cuvântul de ordine, arată specialiştii, care atrag atenţia că alocaţia zilnică de hrană pentru un deţinut român este de 32 de lei, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor . Condamnaţi pentru violuri, tâlhării, omor sau infracţiuni dintre cele mai grave, cei care se află după gratii primesc şi un bonus de sărbători in valoare de 10 lei în plus la meniu, care este acordat si de sărbătorile legale.

In plus carnea este un aliment mai tot timpul prezent in meniul lor, mai ales că ANP dispune de terenuri agricole sau gospodării agrozootehnice, producţia obţinută fiind destinată consumului integral. Majoritatea spitalelor nu au însă gospodării proprii, pentru a suplimenta norma de hrană a bolnavilor. Ba mai mult, situaţia din unităţile sanitare, în special din cele aflate în subordinea autorităţilor locale, este tragică. O demonstrează şi o fotografie publicată recent pe Facebook, care a stârnit furia internauţilor, în care ceaiul era adus la patul bolnavului în niste găleţi din care nici un caine probabil ca nu s-ar fi atins.

 „Dacă guvernul dădea o ordonanţă în miez de noapte pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale nu cred că se supăra nimeni”, a scris un utilizator al reţelei de socializare în dreptul fotografiei, care nu a rămas fără ecou. „E prea bine-n închisoare. V-aş închide în spitale”, a fost un alt mesaj ce a făcut înconjurul internetului.

Medicii şi reprezentanţii pacienţilor admit şi ei că bolnavii din spitalele de stat, care au ghinionul de a rămâne internaţi în spital pentru mai mult timp, se aleg mai mult ca sigur cu o infecţie intraspitalicească, pe langa faptul ca primesc o hrană de proastă calitate, de care bolnavii abia dacă se ating.  Totul ţine însă de suma alocată per bolnav şi variază în funcţie de tipul de spital în care acesta e internat dar şi de afectiunea de care sufera.  În momentul de faţă, unităţile sanitare se văd nevoite să se încadreze în suma de 13 lei pentru a le asigura cele trei mese pe zi adulţilor internaţi şi în 14,5 lei pentru a asigura cele trei mese pe zi pacienţilor minori.

Intr-un comunicat pentru „Adevărul”, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România a relatat ca:

„Din 200 de lei pe zi, cât decontează casa de sănătate pentru un pacient internat, noi suntem nevoiţi să asigurăm regim hotelier, să îi dai omului medicamente, să îi faci intervenţia chirurgicală, să îi asiguri trei mese pe zi. Niciunde în Europa, nici măcar la un hotel de pe marginea drumului, nu poţi să acoperi toate aceste lucruri cu o sumă aşa mică„, a mai completat medicul.

Date fiind sumele derizorii care se alocă pentru asigurarea hranei pacienţilor, mulţi dintre aceştia din urmă refuză să mănânce ceea ce li se oferă în perioada în care sunt spitalizaţi.   Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor vine cu o serie de completari:

Advertisement

Se face o risipă fantastică, această mâncare nici nu e folosită. Se aruncă pentru că e de proastă calitate, oamenii nu consumă, preferă să le aducă aparţinătorii de mâncare. Apoi, avem două cateogrii de hrană: una pentru personalul medical, alta pentru pacienţi, evident, cea din urmă nu e la fel de bună. Se folosesc conserve ieftine, se dă unt sau margarină râncedă, ceaiul este adus direct în găleţi, e o bătaie de joc. Spitalele ar trebui obligate să diversifice alimentaţia, dar ele dau la grămadă aceeaşi mâncare tuturor pacienţilor”

Pe de altă parte, Cezar Irimia preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, spune că:

„E un dute vino în spitale, din cauza aparţinătorilor care aduc mâncare de acasă şi odată cu ei, aduc şi infecţii. E o bătaie de joc! În străinătate, fiecare pacient e văzut de nutriţionist, i se recomandă un meniu anume, nu e de-a valma, la comun. Acolo pacienţii sunt împărţiţi pe categorii, nu toţi au aceleaşi nevoi”, spune Irimia.

Tocmai pentru că era nevoie de o diversificare a acestor alocaţii de hrană, anul trecut, Ministerul Sănătăţii a lucrat cu specialişti în nutriţie pentru a reface alocaţiile de hrană pentru pacienţi.

„În spitatele din România mor oameni cu zilele, o mâncare mizerabilă, prin urmare trebuie să-ţi aduci mâncare de acasă. Guvernul ar trebui să aloce bani mulţi, dar de ce să o facă dacă îşi pot băga banii respectivi în buzunar, a mai aratat Cezar Irimia.

Credit: adevarul.ro

Comments

Recommended For You.

Poliţistul pedofil
Poliţistul pedofil Imagini Revoltatoare! Poliţistul pedofil Eugen Stan,filmat pe cand agresa 3 fetite in scara unui bloc! Poliţistul pedofil
Distribuiti si Prietenilor
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Poliţistul pedofil din Capitală, filmat când agresa alte trei FETIŢE într-o scară de bloc – VIDEO

Back to
All for Joomla All for Webmasters